Liquid C+ Bioflavonoide (240 ml)

Preţ de la: 103,5 lei113,9 lei

Liquid C+ Bioflavonoids este un preparat ce conţine vitamina C, bioflavonoide şi extract de măceşe, este îndulcit cu sirop organic de agave, fără coloranţi artificiali sau adaos de zahăr, şi a fost creat pentru cei care nu numai că îşi doresc o protecţie antioxidantă complexă, dar şi preferă suplimentele alimentare sub formă lichidă.

Şterge
Cod produs: CV0174 Categorii: , Etichete: , Cost livrare: 15 lei prin Curierat Rapid sau gratuit la solicitarea .

Descriere

Vitamina C şi efectele sale benefice asupra organismului sunt binecunoscute de majoritatea oamenilor. Aproape toată lumea a consumat vitamina C, fie şi numai în perioadele reci ale anului.

După cum se ştie, vitamina C este o vitamină hidrosolubilă care nu poate fi sintetizată de organism din cauza deficienţei unei enzime. Din acest motiv, aportul vitaminei C în organism trebuie să se facă din alimente, sursa principală fiind măceşele, citricele, zarzavaturile.

Cine ar trebui să consume un produs cu vitamina C lichidă?

• Datorită faptului că este uşor de înghiţit, se recomandă persoanelor în vârstă, copiilor sau persoanelor care întâmpină greutăţi de înghiţire, pentru a le acoperi necesarul de vitamina C;
• Persoanele susceptibile la infecţii, pentru a le întări sistemul imunitar ;
• Toata familia, pe durata lunilor reci de iarnă;
• Fumătorii activi şi pasivi sau persoanele care trăiesc în zone cu aer poluat;
• Persoanele care consumă alcool în mod frecvent.

Care sunt funcţiile principale ale vitaminei C?

activitatea antioxidantă: este un puternic antioxidant împotriva radicalilor liberi care prin acţiunea lor oxidativă lezează celulele şi organele, accelerând procesele de îmbătrânire şi contribuind la apariţia aterosclerozei şi cancerului.

sinteza de colagen: colagenul intră în alcătuirea tuturor ţesuturilor conjunctive, literalmente fiind liantul organismului. Deficitul de vitamina C conduce la apariţia scorbutului. Mai demult, navigatorii care petreceau mult timp pe apele mărilor şi erau privaţi de fructe proaspete, erau afectaţi de scorbut. Ulterior, pentru a acoperi deficienţa, British Navy a început să distribuie raţii de lămâie şi lime.

protejarea sistemului imunitar: vitamina C este necesară pentru buna funcţionare a sistemului imunitar. Este implicată în producerea leucocitelor, celulelor T şi macrofage.

protecţia sistemului cardiovascular: protecţia antioxidativă a vitaminei C împiedică formarea ateroamelor, redă elasticitatea vaselor sanguine, reducând riscul anevrismelor şi infarctelor.

Ce sunt si care e rolul bioflavonoidelor din acest produs?

Produsele moderne cu vitamina C conţin şi bioflavonoide. Acestea din urma sunt denumite uneori si vitamine P, dar nu sunt vitamine propriu-zise. Rolul bioflavonoidelor e de a favoriza absorbţia vitaminei C, fiind preferată astfel administrarea concomitentă. Prezenţa flavonoidelor nu numai că îmbunătăţeşte absorbţia vitaminei C, dar îi prelungeşte şi efectul.

Deoarece organismul uman nu este capabil să sintetizeze bioflavonoide,  acestea sunt furnizate doar prin aport alimentar. Flavonoidele se găsesc în general în aceleaşi plante ca şi vitamina C, în special în citrice şi sunt responsabile de culoarea fructelor si au o puternică acţiune antioxidantă. Această grupă de substanţe este frecvent utilizată în accidentele sportive, deoarece reduce durerea, atenuează efectele loviturilor, are efect hemostatic şi ameliorează simptomatologia hipocalcemiei.

Împreună cu vitamina C, bioflavonoidele menţin integritatea structurii interne a capilarelor. Au acţiune antibacteriană şi accelerează circulaţia sanguină. Participă la sinteza acizilor biliari, scad colesterolemia şi, prin efectul reducător (antioxidant), previn formarea cataractei. Bioflavonoidele, în asociaţie cu vitamina C, sunt deseori utilizate în cazurile de herpes.

Care sunt simptomele deficienţei de vitamina C?

Simptomele deficienţei de vitamina C pot include: un sistem imunitar slăbit, susceptabilitatea la infecţii, recuperarea lentă în urma bolilor, o perioadă prelungită de vindecare a rănilor, viteza mică de coagulare a sângelui, hemoragiile gingivale, parodontita şi durerile musculare.

Atenţie! În stările febrile creşte necesarul de vitamina C al organismului. De asemenea, aportul de vitamina C trebuie crescut la femeile care utilizează anticoncepţionale, steroizi, analgezice, aspirină sau cantităţi exagerate de alcool.

Ingrediente Liquid C+ Bioflavonoide

166.7 mg Vitamina C
166.7 mg Pulbere de bioflavonoide din citrice
166.7 mg Pulbere de măceşe
5.5 mg Rutină
5.5 mg Hesperidină
2.8 mg Pulbere de acerola

Valori pentru 2,5 ml produs (aproximativ jumătate de linguriţă)

Mod de administrare

Se consumă 2,5 ml (aproximativ jumătate de linguriţă) pe zi, sau conform indicaţiilor medicului dumneavoastră. Se poate administra în amestec cu apă sau cu alimente.